Canalul de golf charlie rymer pierdere în greutate. Bine ați venit la Scribd!

M-am născut de două ori. Prima dată într-o odaie de lemn care se iţea peste apele negre ale Tamisei şi apoi din nou, opt ani mai târziu, în Highway, când tigrul m-a înhăţat şi totul a început cu adevărat.

Douglas Kennedy - Clipa [FS.0.5]

Când aud de Bermondsey, toţi strâmbă din nas. Totuşi, acolo mă simţeam mai acasă decât oriunde altundeva. Râul clipocea sub noi, în vreme ce dormeam. Uşa de la intrare dădea într-un şir de traverse de lemn ce coborau în canalul canalul de golf charlie rymer pierdere în greutate faţă, acolo unde apele întunecate formaseră o baltă ce bolborosea, cenuşie şi mohorâtă.

Dacă te uitai în jos printre stinghii, vedeai tot felul de lucruri plutind în zoaiele strânse dedesubt.

• Cuscusul ajuta la slabit
• Pierdere în greutate de skate

Grăsimea vâscoasă, verzuie, lucind în mocirla în care băltea, urca încetul cu încetul pe pilonii şubrezi de lemn. Mi-amintesc de străduţele în zigzag, pe care trebuia să-ţi fereşti coatele şi să-ţi îndoi genunchii, de baligile de cal din mijlocul drumului, întărite şi brăzdate, de căcărezele oilor care zilnic făceau cale-ntoarsă din mlaştini şi treceau pe lângă casa noastră, sau de vitele care-şi mugeau suferinţele insuportabile în ograda tăbăcăriei. Îmi aduc aminte de cărămizile întunecate ale atelierului de argăsit şi de ploaia care cădea, neagră.

Cărămizile roşii şi zbârcite ale zidurilor erau mânjite întru totul de funingine. Dacă le atingeai cu mâna, buricele degetelor prindeau o culoare neagră, lucioasă.

O duhoare apăsătoare se ridica de sub podul de lemn, izbindu-te în măruntaie atunci când treceai prin zonă, dimineaţa, în drum spre muncă. Pe de altă parte, aerul de deasupra râului era încărcat de zgomote şi de ploaie. Iar uneori, noaptea, glasurile marinarilor, care mi se păreau la fel de sălbatice şi de întunecate precum stihiile, traversau apa scânteietoare; auzeam ritmuri tărăgănate de pretutindeni, limbi stranii care murmurau şi strigau, cântece care urcau şi coborau asemenea unor şiruri de trepte şi care mă făceau să mă simt de parc-aş fi fost departe, în acele locuri stranii, arse de soare.

Râul părea grandios văzut de pe mal, dar respingător atunci când picioarele goale dădeau peste viermii subţiri, roşietici, care sălăşluiau în noroiul lipicios. Îmi amintesc cum mi se încolăceau printre degete.

Pereţii erau acoperiţi de o crustă uscată de jeg negru. În vreme ce căutam monede de un penny şi încercam să ne umplem buzunarele, ne acopeream nasul şi gura cu batistele, iar ochii ne înţepau şi curgeau. Uneori ne vărsam maţele pe- acolo.

Era la fel de firesc ca strănutul sau râgâitul. Iar când ieşeam pe ţărm, clipind şi lăcrimând, dădeam peste canalul de golf charlie rymer pierdere în greutate privelişte divină: o minune de corabie cu trei catarge, înaltă şi grandioasă, care-şi aducea încărcătura de ceai din India în portul Londrei, acolo unde o sută de vase se odihneau asemenea unor armăsari pursânge, urmând să fie îngrijite, reparate, pregătite, alinate şi încurajate pentru marea confruntare cu oceanul ce avea să vină.

• Amy pierdere în greutate lemn wspa
• (DOC) Douglas Kennedy - Clipa [FS] | Fam Marinescu - rocketbikes.hu
• Carol Birch - Menajeria Lui Jamrach v
• Mark Frost - Cei 6 Mesia
• Farting te face să pierzi grăsime

Dar buzunarele noastre nu erau niciodată pline. Îmi amintesc că-mi ghiorţăiau nici o pierdere în greutate dar centimetri de foame de parcă aveam şoareci în stomac. Aceeaşi senzaţie, noapte de noapte, pe când stăteam întins în pat. Toate astea s-au întâmplat cu multă vreme-n urmă.

Pe atunci, mama aducea cu un copilandru. Era o fiinţă micuţă, deşi avea umeri şi braţe voinice. Când mergea, făcea paşi mari, legănându-şi braţele. Era tare nostimă mămica mea! Dormeam amândoi într-un pat pe rotile. De obicei, cântam împreună înainte de a adormi, în odaia de deasupra apei — ce mai voce plăcută şi spartă avea!

Însă uneori venea un bărbat şi atunci trebuia să mă duc la vecini şi să trag un pui de somn pe o saltea veche de canalul de golf charlie rymer pierdere în greutate, mare şi scărmănată, în vreme ce picioruşe goale de copii se iţeau de sub păturile aflate de-o parte şi de alta a capului meu, iar puricii se ospătau din mine.

Bărbatul care venea s-o viziteze pe mama nu era taică- meu. Taică-meu era un marinar care dăduse colţul înainte să vin eu pe lume, aşa mi-a zis mama, dar ea oricum nu zicea prea multe. Individul ăsta era deşirat şi subţire, cu o privire cam sălbatică, cu gura murdară şi lăbărţată, cu dinţi strâmbi şi picioare agere, care băteau mereu darabana atunci când şedea.

Bănuiesc că avea un nume, însă nu l-am aflat niciodată sau, dacă l-am aflat, l-am uitat. N-are importanţă. N-am avut nicicând de-a face cu el, şi nici el cu mine. Într-o zi, a venit când mama îngâna un cântec, aplecată deasupra lucrului — cosea nişte pantaloni de marinar rupţi între picioare —, a trântit-o la podea şi a început s-o lovească şi să-i spună că-i o târfă nenorocită.

Meditatie cu Arhanghelul Mihail si Rafael pentru eliberarea excesului de greutate beta

Cred că nu m-am speriat niciodată aşa de tare ca atunci. Ea s-a rostogolit, izbindu-se cu capul de piciorul mesei, după care a sărit de jos, urlând la el din toţi rărunchii, zicându-i că-i un ticălos şi un fustangiu, că s-a săturat de el, ameninţându-l cu braţele ei scurte şi puternice şi cu pumnii strânşi ca la box. Nu ştiam că are o asemenea voce, ca şi cum ar fi fost de două ori mai puternic. Când i-a dat drumul, omul a început să se împleticească.

Ea a ieşit în fugă pe alee, urlând de mama focului, astfel că toate vecinele s-au ivit de îndată, cu fustele ridicate, unele înarmate cu cuţite, altele cu făcăleţe sau cu oale, una având chiar o lumânare în mână. Bărbatul s-a repezit printre ele, cu cuţitul scos — un pumnal mare, ameninţător, ridicat deasupra umărului —, blestemându-le pe toate ca pe nişte desfrânate şi spulberându-le în goana lui către pod.

O să pun mâna pe tine şi o să-ţi scot ochii! În acea noapte am fugit. Sau cel puţin aşa îmi aduc aminte. Se poate să nu fi fugit chiar atunci, poate că s-a întâmplat câteva zile sau o săptămână mai târziu, dar după această întâmplare nu-mi mai amintesc de Bermondsey, ci doar de strălucirea lunii deasupra apei, în vreme ce o urmam pe mama, desculţ, pe Podul Londrei, către cea de-a doua naştere a mea.

Aveam opt ani. Ştiu c-am ajuns taman la momentul potrivit pe străzile din Highway Rateliffe, iar acolo am dat peste tigru. Tot ce s-a petrecut apoi a fost urmarea acestei întâmplări. Cred în soartă.

S-arunci zarurile, să tragi la sorţi. Întotdeauna a fost aşa.

Am poposit pe Strada Watney. Ne-am mutat la primul cat al casei doamnei Regan. Un şir lung de trepte ducea până la uşa din faţă. Balustrada din jurul subsolului îngrădea o văgăună întunecată, unde bărbaţii se strângeau noaptea ca să joace cărţi şi să bea tărie. Doamna Regan, o femeie înaltă şi ofilită, cu chipul palid şi speriat, locuia sub noi, laolaltă cu tot felul de marinari şi samsari, mereu alţii, iar deasupra noastră locuia domnul Reuben, un negru bătrân, cu părul alb şi cu mustaţa gălbuie şi stufoasă.

În mijlocul odăii noastre era atârnată o draperie, iar de cealaltă parte a ei sforăiau încetişor, cât era ziua de lungă, două bătrâne curve prusace, pe nume Mari-Lou şi Silky.

Canalul de golf charlie rymer pierdere în greutate noastră de cameră avea o fereastră ce dădea înspre stradă. Dimineaţa, mirosul de drojdie venit de la brutăria de vizavi îmi invada visele. Zi de zi, mai puţin duminica, eram deşteptaţi dis-de- dimineaţă de zgomotul tărăboanţei pe care brutarul o împingea pe caldarâm, iar la scurt timp, de negustorii din piaţă care-şi aranjau tarabele.

Strada Watney era toată numai o piaţă. Mirosea a fructe şi legume putrede, duhnea a peşte, iar din cele două butoaie mari cu carne, aflate la trei uşi distanţă de măcelărie, se iţeau râturile căpăţânilor de porci tranşaţi.

Nici nu se compara cu Bermondsey, care puţea a rahat. Nu mi-am dat seama că Bermondsey puţea a rahat până când nu ne-am mutat în Highway.

Eram doar un copil. Credeam că aşa mirosea peste tot, a rahat. Mie mi se părea că Strada Watney şi Highway, şi tot ce mai era pe- acolo, erau mai frumoase şi mai curate decât oricare altele, şi de-abia mai târziu am aflat, spre marea mea surprindere, că alţii le vedeau ca pe nişte văgăuni puturoase.

Sângele şi saramura se scurgeau pe pavaj, în rigole, fiind absorbite de mocirla de sub poloboace, în care călcai cât era ziulica de lungă, la dus şi la-ntors, şi pe care o duceai în casă, pe scări, în odaie. Îmi intra printre degete, stârnindu-mi o senzaţie familiară, însă era mai bine decât să mă bălăcesc în noroiul plin de rahat al Tamisei. Hârtii de prins muşte atârnau deasupra uşilor şi butoaielor. Fâşiile lipicioase erau negre, pline de un milion de insecte, însă nu conta.

Un alt milion de muşte dănţuia entuziast prin aer şi se plimba pe măruntaiele pe care ajutorul de măcelar le toca fin şi, la prima oră, le aranja în vitrină. Găseai orice pe Strada Watney.

Carol Birch - Menajeria Lui Jamrach v1.0

Noi stăteam în singura zonă cu locuinţe, în rest erau doar prăvălii şi bodegi, iar piaţa acoperea toată strada. Preţurile erau mici aici: haine vechi, fier vechi, numai vechituri. Când mergeam prin piaţă, privirea îmi era la acelaşi nivel cu varza, cartofii noduroşi, ficatul de oaie, castraveţii muraţi, pieile de iepure, cârnaţii uscaţi, copitele de vacă, burţile rotunjoare şi proeminente ale cucoanelor.

Zona atrăgea mulţi oameni, de toate soiurile, unii din topor, alţii sărmani, oameni care cotrobăiau prin mormanele de bulendre şi de pantofi vechi şi uzaţi, mişunând precum furnicile, îmbrâncindu-se, înghiontindu-se şi înjurând, doamne bătrâne şi aprige, puşti de vârsta mea, marinari, fetişcane radioase şi bărbaţi zdrenţăroşi.

Toată lumea striga. Prima dată când am ieşit pe strada aia, ei, drăcia dracului, am zis în sinea mea, doar nu vrei să cazi în jegul ăla, căci, aşa mic cum eram, puteam să alunec foarte uşor.

Mark Frost - Cei 6 Mesia

Mai bine te ţii aproape de roabe, ca să ai de ce să te prinzi. Îmi plăcea la nebunie să fac comisioane. Într-o parte era Turnul, în cealaltă, Shadwell. Prăvăliile erau doldora de obiecte trebuincioase marinarilor şi corăbiilor în general, iar mie îmi plăcea să zăbovesc afară, în faţa vitrinelor şi pe la uşile prăvăliilor, ca să adulmec izul acelei lumi.

Astfel că, atunci când doamna Regan, proprietăreasa noastră, m-a trimis într-o zi să cumpăr o priză de tutun pentru domnul Reuben, care locuia la etaj, cred că mi-a trebuit cel puţin jumătate de ceas să ajung la docul cu tutun.

Am luat jumătate de uncie de la una dintre tutungeresele de-acolo şi mă întorceam visând cu ochii deschişi, după cum îmi era obiceiul, motiv pentru care nu am băgat de seamă talerul cu piepteni scăpat pe caldarâm de o fată bolnăvicioasă cu o gâlmă la gât şi nici oamenii care dispăreau, de ziceai că un curent puternic îi sorbea atrăgându-i prin uşi şi prin intrânduri, lipindu-i de pereţi. Urechile mele nu au sesizat amuţirea bruscă a zumzetului firesc din Highway, tăcerea iscată de respiraţiile ţinute la unison.

Cum altfel să fi fost? Nu cunoşteam Highway-ul. Nu ştiam decât apa întunecată, băşicile de mizerie şi podeţele de peste golfuleţele cu rahat, care se zguduiau chiar şi sub cel mai uşor pas. Acest loc nou, acest oraş marinăresc, unde o să stăm frumos şi tihnit pentru o vreme, Jaffy, băiete, după cum spusese mama, era cu totul diferit.

Plecai astzi spre State prima dumneavoastr vizit! Ce gnduri avei? Sunt prea multe pentru a mai vorbi despre ele.